Vânzările de mașini electrice, în creștere. E momentul unei achiziții?

Mi se pare că segmentul mașinilor electrice începe să capete importanță și în România. Ieri, am văzut știrea asta la Pro: „Românii au cumpărat, în primele 10 luni ale anului, 5.283 de autoturisme ecologice, în creştere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. În acest context, ponderea acestui segment de autovehicule în total piaţă autohtonă a ajuns la 3,7%, comparativ cu 2,7% în primele zece luni din anul anterior.”

Sintagma „mașini ecologice” include atât electricele propriu-zise, cât și hibridele. Acestea sunt mai populare, dar creșterea la electrice este mai mare. De altfel, permanent apar noi modele iar industria auto pare hotărâtă să investească serios în domeniu. Săptămâna trecută, VW a comunicat prețurile modelului ID.3 în România (scump, scump), Renault a prezentat (în China) un model electric low-cost (7.200 de euro) bazat pe o Dacie Sandero cu elemente de Captur, Tesla anunță o investiție de 4 miliarde de euro într-o uzină din Germania, după ce a pus în producție alta în Olanda. Practic, toți producătorii auto semnificativi au în ofertă modele electrice. În acest timp, începe să se extindă rețeaua de stații de încărcare și în România (vedeți aplicația Plugshare) și e posibil acum să-ți planifici destul de simplu o călătorie cu o electrică prin țara noastră, ceea ce este o evoluție spectaculoasă față de situația de acum numai 3 ani, când am testat un BMW i3 și mi-a fost teamă să plec până la Călărași cu el. În plus, și autonomia modelelor electrice e acum mai mare.

Mă bate gândul să iau o mașină full-electric, doar că nu știu dacă acum sau să mai aștept un timp. Sunt avantaje și dezavantaje când ești early-adopter.

Pe de o parte, e clar că tehnologia e încă tânără și mai are destul de mult de evoluat până la sisteme mature, atât în privința bateriilor de pe mașini, cât și în privința infrastructurii de încărcare. Nu știi cam care e valoarea de revânzare pentru modelele electrice, nu știi cum se comportă o electrică după 10 ani de folosință zilnică, nu prea știi cât de pregătite sunt rețelele de service ca să trateze defecțiuni la electrice, asta ca să enumăr doar câteva probleme.

Pe de altă parte, experiența de conducere a unei electrice este încântătoare, costurile de exploatare sunt semnificativ mai mici decât la un model cu ardere internă (deși în cu totul altă paradigmă; pe 0-100.ro sunt o sumedenie de calcule interesante pe tema asta), mai puține piese în mișcare înseamnă mai puține defecțiuni și, nu în cele din urmă, ideea că nu poluezi orașul cu mașina ta e destul de atrăgătoare, chiar dacă producția efectivă a mașinii nu este nepoluantă.

În plus, încă poți acumula o serie de reduceri dacă-ți iei acum o electrică și, cu puțină atenție, ieși binișor în câștig. Ecobonusul de 10.000 de euro de la stat coboară prețul electricelor la niveluri rezonabile; ești scutit de impozit; în București, scapi de vinieta Oxigen; dealerii auto fac push pe modelele electrice și poți negocia deal-uri bunicele. Apoi, dacă știi unde să cauți, mai poți adăuga și alte beneficii, pentru că în acest joc au început să intre și producătorii/furnizorii de energie. În București și Ilfov, ENGIE are acum la ofertă o soluție integrată unică, ENGIE e-XPLORE, în care-ți instalează acasă propria stație de 22 kW, îți dă un abonament Renovatio e-charge cu 3.000 de km incluși și îți oferă, cu totul, în acest pachet, un avantaj-client efectiv de 4.500 de euro la cumpărarea unui BMW i3 nou.

Eu, unul, mai am un avantaj – stau la casă și am propriul meu loc de parcare garantat, deci îmi pot încărca liniștit mașina în fața casei, fără bătăi de cap, la un cost care e, practic, la jumătate față de ce plătești la stațiile de încărcare publice. Dacă-mi montez și un set de panouri fotovoltaice pe casă, treaba devine chiar super-convenabilă.

Crevasăzică, puse în balanță, argumentele se echilibrează.

Cât va mai susține statul achiziția de modele electrice prin vouchere, bonusuri, reduceri? Cu siguranță, când tehnologia se va maturiza și achiziția de mașini electrice va deveni regula, nu excepția exotică, statul va renunța să mai dea ecobonusuri iar primăriile vor începe să impoziteze, la rândul lor, proprietarii. Încă suntem în perioada de grație, din punctul ăsta de vedere, și nu știm cât va mai ține.

Articol din categoria: AUTO, ADVERTORIAL

42 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    Salut,

    Electricele sint un mit in momentul de fata. Sau o fabula, daca preferi.

    Am studiat si eu varianta full-electric, si n-as recomanda-o in momentul de fata, din urmatoarele motive:
    – sint al naibii de scumpe fata de una echivalenta pe benzina/motorina, indiferent ce eco-bonus se ofera
    – diferenta de pret NU SE ACOPERA din asa-zisa economie pe durata de viata a masinii
    – valoarea de revanzare e necunoscuta, in momentul de fata tinde spre zero
    – asa zisa lipsa a poluarii e relativa – chiar daca masina nu produce noxe, energia electrica necesara pentru incarcarea masinii trebuie produsa cumva. E mai putin probabil sa fie produsa hidro/eoliana/etc., deci undeva apare poluarea. Nu cred ca a facut cineva un calcul – cu cat creste consumul de energie electrica si cum se reflecta asta in productia de energie daca inlocuim de exemplu 30% din toate masinile din lume cu unele electrice.
    – reincarcarea in 30min e aproape un mit – functioneaza doar daca ai bafta sa gasesti statii de 50kW in drumul tau
    – reincarcarea „la priza” se face in ~8h daca ai statie de 20kW+, altfel se face in >20-22h la o priza obisnuita

    In loc de full-electric as recomanda mai degraba hibrid, in momentul de fata pare o optiune mai buna si nu ramai cu ea in drum (mai ales daca pana la – de exemplu – Sibiu faci 6h+ in loc d 3h, cat ar fi normal)…

    In ceea ce priveste fotovoltaicele – concluzia mea e ca nu merita investitia, chiar si „sponsorizata” de stat. Faci economie de maxim 30-40 lei/luna. La valoarea minima suportata din buzunar – ai 6 ani doar pana se amortizeaza costul tau, fara sa luam in calcul eventuale probleme/reparatii. Si pentru asta iti faci un super deranj ca sa instalezi prostiile alea…

    In plus, la noi nu e ca la altii – sa platesti doar diferenta de energie (cat iti da Enel minus cat ii dai tu inapoi daca ai supraproductie). La noi Enel iti „accepta” productia ta (ca nu pot spune ca o cumpara) la 20% din pretul la care-ti vinde tie…

    Totusi, daca-ti pui panouri fotovoltaice poate faci un advertorial separat :), sint si eu curios cu cine pui si cata bataie de cap a fost…

    Numai bine

    2
    0
    • Foarte bun comentariul. Sunt de aceeasi parere.

      0
      0
    • Cu incarcarea de la priza in 20 de ore nu sunt de acord – BMW-ul i3 pe care l-am avut se incarca peste noapte iar statia asta de 22 kW de la Engie promite 100% in 4 ore. Ca n-or fi 4, ma rog, tot rezolvi peste noapte.

      Cu fotovoltaicele… 6 ani ptr recuperarea cheltuielii nu mi se pare mult, mai ales ca dup-aia incepi sa incasezi, doar ca, orice-as face, nu reusesc sa fiu pe zero la ANAF: platesc dublu din ce datorez si tot ini dau certificat cu datorii; sunt exasperat, deocamdata. Trebuie sa ma mai linistesc 🙂

      0
      0
    • #4 Comentariu nou

      Cred ca e important faptul ca nu se mai emit gazele in oras, acolo unde e densitate mare de oameni, care inspira gaze de esapament; mai ales pietonii si biciclistii, dar chiar si ceilalti soferi. Chiar si una hibrida ajuta la asta – nu mai emite gaze la deplasarea/stationarea in coloana. Ar trebui stimulata trecerea la electric pentru transportul in comun, taxi, delivery, etc.

      In afara orasului nu cred ca e nici practic deocamndata si nici nevoie de masini electrice. Un diesel EURO 6 are autonomie de 1300 km.

      0
      0
    • #5 Comentariu nou

      @Vlad

      Daca vorbim de i3 – ala nu e masina, e un fier de calcat pe roti. Si da, inteleg ca e articol publicitar, dar prin *masina* intelegem una in care sa incapa confortabil 2 adulti, 2 copii si ceva bagaje. Asa ceva nu incarci de la priza de aspirator in 8 ore, bateria are alta capacitate.

      Detaliu suplimentar, care mi-a scapat la prima „interventie” – autonomia reala a bateriei e la 1/2 din ceea ce pretind producatorii, in conditii de condus normal (respectiv nu ca o baba sclifosita si cu climatizarea oprita). *true story*.

      Detaliu suplimentar #2 – autonomia e si mai scazuta iarna, mai ales daca n-ai garaj in care bateria sa stea pre-incalzita.

      Detaliu suplimentar #3 – vorbim si despre service pentru masini „exotice”…? Pardon, „exclusiviste”…

      In rest, numai de bine. Mi-as lua si eu o electrica, din principiu eco/verde, nu de costuri mai mici. Dar cand ma uit la duhoarea lasata de masinile de 15 ani+ importate din toate cosurile de gunoi din Europa, imi dau seama ca picatura mea nu face diferenta, cel putin nu in tara asta…

      Off-topic – dau consultanta la interactiunea cu ANAF daca ai nevoie :D. Pe tanti aia de la Buftea era s-o bat de cateva ori pana acum, cred ca s-a prins intre timp ca n-am simtul umorului cand e vorba de drepturile mele si de nesimitirea si tupeul de borfas al ANAF…

      Semi-off-topic – la fotovoltaice ai break-even in 6 ani pentru partea ta de investitie, respectiv 2250 lei (aprox), daca mergi pe varianta minima de 3kWp. Daca iei in calcul costul total al proiectului, sau pui alta configuratie – n-ai break-even in (aproape) durata de viata a casei… Mai bine ingropi banii in curte, mai stii – poate iese un pom cu bani din ei :D…

      Numai bine

      0
      0
    • Nu e reclama la i3 :)))

      0
      0
    • Nu e mit, deloc. Iti zic din proprie experienta cu un Model 3 AWD – dar oricine se poate informa, in loc sa faca afirmatii intamplatoare pe internet.

      1. sint al naibii de scumpe fata de una echivalenta pe benzina/motorina, indiferent ce eco-bonus se ofera
      2. diferenta de pret NU SE ACOPERA din asa-zisa economie pe durata de viata a masinii

      1&2 Nu e adevarat. Uita-te la alternative echivalente si vei descoperi ca pretul este mai bun chiar – https://teslanomics.co/.

      3. asa zisa lipsa a poluarii e relativa – chiar daca masina nu produce noxe, energia electrica necesara pentru incarcarea masinii trebuie produsa cumva. E mai putin probabil sa fie produsa hidro/eoliana/etc., deci undeva apare poluarea. Nu cred ca a facut cineva un calcul – cu cat creste consumul de energie electrica si cum se reflecta asta in productia de energie daca inlocuim de exemplu 30% din toate masinile din lume cu unele electrice.

      Nu e adevarat. Nu tii cont de eficienta, chiar daca curentul ar veni exact din acelasi loc. Si nici nu iei multe alte lucruri in considerare. Do some research. Incepe aici: https://www.youtube.com/watch?v=kXsmwif1Uys&t=287s.

      4. valoarea de revanzare e necunoscuta, in momentul de fata tinde spre zero

      Amuzant, dar fals. Vei fi surprins sa vezi ca unele Tesla Model 3 se vand cu preturi mai mari decat pretul din fabrica. 🙂 Asta fiind ca masina nu se gaseste usor, fiind cerere mare. Insa te invit sa te uiti la preturile pentru Model X si Model S, si apoi mai discutam. Vei vedea ca isi mentin valoarea MULT, MULT, MULT mai bine decat orice masina ICE / hibrida conduci. Vezi pe teslanomics videos cu exemple reale daca doresti.

      5. reincarcarea in 30min e aproape un mit – functioneaza doar daca ai bafta sa gasesti statii de 50kW in drumul tau.

      E un mit, pentru ca dureaza 20 min. Viteza e in jur de 970 km/h, si nu ajungi acolo la 0.

      Hai sa iti dau cateva detalii ca sa intelegi cum functioneaza lucrurile in realitate. Vii acasa, pleci, faci ce drumuri ai de facut in fiecare zi – probabil consumi echivalentul de energie a 100km (aer conditionat, muzica, mai joci ceva, condus agresiv, etc). Seara cand ajungi pui masina la incarcat, exact ca pe un telefon. De obicei o lasi setata intre 50 si 80%, pentru ca niciodata nu consumi excesiv de la o zi la alta, cum ziceam. Noi de ex automat am limitat sa se opreasca la 350km, desi am putea incarca pana aproape de 600km, noaptea cand pretul energiei e 1/3.

      Apoi cand pornesti la drum lung, once in a blue moon, ai superchargere sau destination chargers. Pleci de acasa cu ceva mai mult de 80%, si opresti sa mergi la toaleta, ori sa mananci ceva. O data la 3-4 ore sa zicem. Pana vii inapoi masina e incarcata – te provoc sa stai sub 20 min la o oprire cu 2 copii si sotie in masina. 🙂

      6. reincarcarea “la priza” se face in ~8h daca ai statie de 20kW+, altfel se face in >20-22h la o priza obisnuita

      Nu stii ce vorbesti. 🙂

      Ai optiunea sa incarci 18km/h, sau 44km pe ora, la priza. Altfel iti iei un Tesla Wall Connector si nu mai discutam de viteza de incarcare acasa. Noi nu am avut nevoie de adaptor, pt 44km, si nici Tesla Wall Connector, tocmai pentru ca 18km/h ne ajung pentru cat se conduce zilnic, cum ziceam.

      Deci 5-6 ore dureaza incarcarea. Incepe automat dupa programul pe care il ai in fiecare zi, ca sa fie gata pana cand esti gata de plecare (practic mai si incalzeste masina de la baterii si totul este super eficient).

      22 ore, lol. 🙂 Zic unii niste lucruri… te tavalesti pe jos. iPhone-ul cred ca merge cu motorina, nu? Nu?

      0
      0
    • #8 Comentariu nou

      Aș mai adăuga un mic amendament la ce a spus @Andu Potorac: legat de poluare. Nu doar tu, ci mai toată lumea aduce argumentul „dom’le, da’ curentu’ se produce și din chestii ce poluează”. Și e un raționament corect doar dacă te pui și calculezi și la termice cât se poluează pentru a produce fiecare litru de benzină/motorină și se adaugă la ce emisie are mașina. Și atunci să vedem dacă se observă diferențele între cât poluează electrica vs termica. Și așa cum specifică @Sebi dar și videoul din răspunsul lui Andu, un alt mare plus e că nu mai inspiri din plin noxele ieșite din eșapament.

      0
      0
  2. #9 Comentariu nou

    Tocmai ce ma uitam la un review Seat Mii electric (varianta spaniola a vw up). La un pret de 18-20 000 eur – 10000 ecobonusul, mi se pare o masina chiar foarte ok pentru oras. Un plus major, nu e exotica (piese vag, pe toate gardurile). Cu o singura conditie: sa stai la casa, sa ai unde s-o incarci.
    https://ev-database.org/car/1191/SEAT-Mii-Electric

    0
    0
  3. #10 Comentariu nou

    Salutare, lasă I3 ca nu se justifica din prisma autonomiei și a spațiului interior. EU o să-mi iau un ID3, de ce? Spațiu interior ca la Passat, dimensiuni exterioare de Golf, dacă scazi prima de la stat, prețul devine competitiv, autonomie de Tesla, rețea foarte mare de dealeri /service. Dacă ai lua o Tesla, pt service, nu ai decât varianta Wiena sau Budapesta cred! Stima!

    0
    0
  4. #14 Comentariu nou

    Nu. Nu inca.

    0
    0
  5. #15 Comentariu nou

    Salut,
    Am mașină electrică din Mai (2019), 10.000 de km făcuți până acum, consum 13,6 kwh la suta de km, cost la suta de km 6 lei. Costuri întreținere (revizii) zero – mașina nu are ulei de motor, nu are cutie de viteze, nu folosește frânele (motorul intră pe generare și se conduce practic cu o singură pedală, nu am apăsat frâna decât de vreo 3 ori în 6 luni), etc. Plăcerea condusului – imensă – spre deosebire de orice mașină clasică, mașinile electrice au tot cuplul disponibil de la viteza zero, forța de tracțiune este direct proporțională cu apăsarea pedalei, indiferent de viteză, ca să înțeleagă senzația asta cineva care n-a condus electric – ar fi echivalent cu o cutie de viteze cu 30 – 40 de rapoarte, cu dublu ambreiaj :).
    Timp pierdut cu încărcarea: ZERO. :). Spre deosebire de mașinile clasice, cu care vrând nevrând trebuie să pierzi 10-15 minute pe săptămână ca să faci un ocol la benzinărie, cu electrica nu pierd niciun minut pe săptămână sau pe lună sau pe an cu reîncărcarea, pentru că o conectez la wallbox când ajung acasă, scot ștecherul dimineața când plec, și iarăși am 300 de km disponibili, pe care nu am cum să-i folosesc până seara când ajung acasă, fac cel mult 200 km pe zi.
    Mă rog, eram oarecum reticent când am cumpărat-o (deși totuși nu suntem early adopter, cum ziceai, Tesla S a apărut în 2012, acum 7 ani, sunt oameni care au făcut un milion de km cu mașina electrică), dar în momentul acesta pot spune cu toată siguranța că în viața mea nu am să mai cumpăr mașină clasică, care par așa… locomotive cu aburi.. când stau în trafic și le aud cum duduie mașina din spate / față 🙂

    0
    0
    • La temperaturi foarte scăzute autonomia bateriilor scade cam la jumătate daca dai drumul la încălzire în habitaclu si alti consumatori, ceea ce e o mare probleme la modele electrice ieftine cu autonomie scăzută. La tesla sau alte modele care au o autonomie de peste 300-400 km nu e o mare problema, chiar și jumătate din autonomie e suficienta pentru o zi sau până la o stație electrica de încărcare însă modelele cu o asemenea autonomie pornesc cam de la 50 mii de euro, nici macar in america deocamdată nu e disponibil modelul tesla care costa sub 50 mii de dolari chiar daca inca de la lansarea Tesla model 3 de acum 2 ani se spunea că prețul ar porni de la 35 mii de dolari.

      0
      0
    • Comentariul era pt aad.

      0
      0
    • #18 Comentariu nou

      13Kwh nu costă 6 lei, cu taxe, accize, tva, etc costapeste 0,8 lei / kwh și tendința e de creștere vioaie!

      0
      0
  6. Mașinile electrice deocamdată sunt un moft, nu țin bateriile atâta timp încă să justifice poluarea care se produce în procesul de fabricație iar diferența de bani la achiziție nu ii recuperezi niciodată din faptul că e mai ieftina energia necesara deplasării. In plus daca vorbim de mașinile electrice cu preturi de până la 30-40 mii euro de nici una nu te poți folosi decent iarna la o temperatura de sub -10-15 grade.

    0
    0
    • #20 Comentariu nou

      De acord cu pretul. Prohibitiv, cu toate returnarile de costuri, subventii etc. Daca nu faci mai mult de 300km pe zi, autonomia este OK pentru mai toate marcile. Chevrolet VOLT (nu Bolt) are un generator pe benzina ce poate incarca bateria, daca e cazul si ai ramas in camp, o soluti linistitoare psihic… Am propus odata ca bateriile sa fie standardizate, gen butelie de propan, sa o poti schimba in 10 min la o statie de incarcare, poate chiar schimbare automata. Indiferent de marca masinii. Vom vedea ce ne rezerva viitorul. Deocamdata este dificil (financiar) cu electricele, dar cred ca odata platita cercetarea pentru aceste tehnologii sa devina mai accesibile. Daca nu vom descoperi la un moment dat ca sunt mai poluante decat cele pe benzina…

      0
      0
    • #21 Comentariu nou

      Scuze, am uitat sa spun ca temperatura nu prea are mare influenta, bateriile pot fi solicitate mai mult pe timp de vara (discutia e mai lunga, puteti gasi info pe net). Vedeti cum stau lucrurile in Canada ( in Quebec este frecvent -25°C si merg fara probleme), sau in Finlanda, Norvegia.

      0
      0
    • Nu mi se pare decent că în drum spre ski în Austria sa opresc din 100 in 100 de km că să reincarc bateriile, în sensul asta afirmam că modelele ieftine electrice iarna la temperaturi scăzute nu sunt o solutie decenta.

      0
      0
    • Deocamdata nu cred ca-s pentru drumuri (asa de) lungi. Poti sa aju gi Franta cu ele, daca vrei, da-ti trebuie mai multe zile de concediu 🙂

      0
      0
    • „Mașinile electrice deocamdată sunt un moft, nu țin bateriile atâta timp încă să justifice poluarea care se produce în procesul de fabricație iar diferența de bani la achiziție nu ii recuperezi niciodată din faptul că e mai ieftina energia necesara deplasării.”

      1. Procesul de fabricatie al bateriilor NU produce mai multa poluare decat extragerea si fabricarea carburantilor.
      2. Nu este produsa poluare cand se utilizeaza, ori este cu mult redusa fata de arderea de carburanti, daca sa zicem incarci din energie produsa in acelasi mod – vezi comentariul meu mai lung aici.
      3. Bateriile se recicleaza.
      4. Bateriile dureaza 35 de ani cel putin. Nu e o eroare – vezi chiar cele care dureaza peste 1.5 milioane de km. Cu alte cuvinte, dureaza mai mult decat pastreaza oricine o masina..
      5. Referitor la preturi si cum le folosesti – eu am mai zis si in celalalt comentariu – Tesla este unica optiune viabila acum (si Porche Taycan).

      0
      0
    • Eu conduc un Model 3. Cred ca se referea la faptul ca iarna folosesti aerul conditionat ca sa incalzesti masina – dar in mod clar nu consuma atat. As zice ca Sentry Mode, ori Dashcam-ul, consuma poate mai mult. Plus ca am observat ca bateriile se racoresc trimitand caldura la interior, si nici nu mai e necesar sa deschizi de multe ori aerul conditionat decat pt dezaburire parbriz fata/spate.

      Si noi chiar am fost la zapada mare in acest weekend. 😀
      https://photos.app.goo.gl/4akHd3EqcYTzpkyx8

      0
      0
    • @Andu Potorac – partea cu scăderea autonomiei la jumătate la temperaturi foarte scazute ma refeream strict la mașinile electrice ieftine de până la 30-40 mii de euro, toate aceste mașini au o garanție a bateriilor undeva intre 2-3 ani ceea ce nu-mi inspira multa încredere chiar dacă știu că garantia nu înseamnă durata de viață însă e suficient că după 2-3 ani să înceapă să scadă autonomia.

      Tesla are implementate diverse tehnologii de recuperare a energiei consumate însă totul la o alta gama de preturi, personal nu consider fezabil sa dau pe o mașină prețul unui apartament cu 2 camere in București.

      0
      0
    • Nu trebuie sa dai pe o mașina prețul unei garsoniere. Nu trebuie sa stai la casa, ori sa plătești dublu pe alimente ECO. Nu trebuie sa vizitezi lumea, ori sa îți dai copiii la cele mai bune scoli. In general nu trebuie sa faci nimic care sa îți afecteze viața in mod financiar și sa te pună in pericol.

      Dar când poți sa îți permiți aceste lucruri, pentru ca muncești mai inteligent, mai mult, și mai bine decât alții, poți lua deciziile cele mai bune pentru tine, uneori din principiu. Deja nu mai vorbim de faptul ca Tesla este o mașina buna, ci de faptul ca nu și-o permite toată lumea. E normal și e bine așa – nu trebuie sa și-o permită toată lumea cum nici lucrurile de mai sus nu sunt făcute de toți.

      E un non-argument.

      0
      0
    • #28 Comentariu nou

      „@Andu Potorac:

      Discutia era (cred eu, sper ca nu ma insel) daca tehnologia masinii electrice este pregatita pentru adoptarea ei in masa, adica daca e gata sa inlocuiasca tehnologia clasica, cea cu motoare cu ardere interna.

      Dumneavoastra recunoasteti ca va permiteti aceasta masina pentru ca munciti mult mai inteligent decat altii si, pe cale de consecinta, castigati mult peste medie. Asta e clar un argument ca tehnologia inca nu e acolo. Cea mai mare parte a oamenilor nu isi va cumpara un Model 3, din motive de pret, Dar isi permite usor un Opel Corsa pe benzina, de exemplu, tot din motive de pret.

      Si, la modul de baza, ambele sunt masini si fac acelasi lucru: au roti, volan si te duc din punctul A in punctul B.

      0
      0
    • Sunt de acord ca prețul nu este accesibil tuturor. Sa folosim asta ca argument și suntem pe aceiași pagina. Însă celelalte lucruri menționate de Vlad sunt false, și nu ar trebui puse in discuție într-un mod eronat.

      Cât despre A-> B lucrurile sunt prea mult simplificate. Și o casa / garsoniera au aceiași funcție. Și o vacanța in țara sau inafara au aceiași funcție. Dar experiențele, siguranța, comfortul, etc – sunt diferite.

      0
      0
    • @Andu Potorac – aroganta și infatuare cu care credeți că numărul banilor sunt argumentul unui grad înalt de inteligenta nu are nici o bază reala, sunt multi oameni inteligenți care nu au foarte multi pentru că nu asta e scopul lor în viața.

      0
      0
    • Aș adăuga că tocmai argumentul dvs că posesorul de tesla ar fi mai inteligent fata de ceilalți demonstrează afirmația mea că la momentul asta mașina electrică e doar un moft – în cazul dvs. probabil acela de a va lăuda vecinilor și prietenilor cu o mașină care credeți dvs. că demonstrează un grad înalt de inteligenta.

      0
      0
    • Vlad, tragi concluzii gresite. Iar abordarea asta nu este benefica daca vrei sa porti o conversatie civilizata.

      Cand am scris „muncești mai inteligent, mai mult, și mai bine decât alții” m-am referit la framework-uri si procese, la unelte si research, si in general la perseverenta, compromisuri si strategie. Unii nu planifica deloc, nu isi seteaza obiective personale, si nu urmaresc KPIs atat pentru companiile lor, cat si pentru ei personal (gen https://dcgross.com/how-to-level-up/). Si apoi isi exprima frustrarea pe cei care au un plan in viata.

      Zi-mi tu cum poti vorbi despre o masina, pe care unii nu si-o permit, fara ca acestia sa nu te perceapa „arogant și infatuat”, desi obiectivul este sa le atragi atentia asupra argumentelor false pe care le raspandesc – din ignoranta, sau rautate. Eu ti-am indicat clar, punct cu punct, unde gresesti. Sper sa te ajute sa iti schimbi perceptia, si sa intelegi ca viitorul asta se intampla in urmatorii 3-5 ani, vrei nu vrei.

      0
      0
  7. #33 Comentariu nou

    Noroc ca ai facut precizarea cu “electrice si hibride”. Inainte ca statul si/sau privatii sa creeze o infrastructura unde la fiecare 50km sa fie cateva statii instalate nu se merita un EV (electric vehicle). Ramai doar intr-o zona metropolitana gen Bucuresti/CJ/SB/TM/OR/BV etc poti achizitiona si un full EV. Problemele incep chiar si de la o infrasctura suficient de intinsa. Tu ca propietar daca locuiesti la bloc si ti se baga o statie de incarcare in fata scarii, e ideala tata timp cat esti singur, max inca unul. Sunt pe scara blocului 4 cu masina electrica, tre’ sa-si dea cu randul….sau mai nasol, tu iti bagi masina in priza , si vine vecinul, parcheaza alaturi si te deconecteaza pe tine, luandu-ti locul. Dupa 3 ore vezi ca bateria e doar jumatete full. NASOL moment.

    Mai sunt si alte probleme: statiile auch prize de conectare diferite in fct de model, au capacitati diferite in ceea ce priveste kW. De asemenea costurile si timpii de incarcare ar fi diferiti in fct de aceste variabile.

    Mai degraba, bag o lege care sa interzica importul de masini mai vechi de 10 ani pt a lua samsarilor posibilitatea de a aduce in tare toate harburile din vest. Asa poti reduce in parte si noxele emise in oras.

    0
    0
  8. #34 Comentariu nou

    Le astept la Black Friday – electrocasnice mari :))))

    0
    0
  9. #35 Comentariu nou

    Buna seara,

    Nu cred ca am comentat niciodata, desi te citesc de cativa ani buni. Totusi, avand in vedere unele aberatii postate prin comentariile la articolul asta, iata:
    – temperatura exterioara nu are asa mare influenta, bateria are management termic dar poate functiona si fara sa fie pornit, in cazul meu, iarna pierd cam 10% din range din cauza faptului ca pe strada este zapada sau apa. @VladM: nu am pierdut niciodata jumatate din range
    – factori care influenteaza range-ul ar fi in ordinea impactului: traseu cu diferenta pozitiva de nivel, vantul din fata, carosabil umed sau cu zapada, temperatura exterioara (prea mare sau prea scazuta)
    – infrastructura incepe sa existe, aplicatia PlugShare va ajuta sa vedeti unde si cate statii exista.
    – pretul incepe sa fie competitiv, in cazul meu a fost
    – incarcarea in 30 de minute nu este deloc un mit, exista statii capabile si incep sa existe si in Ro
    – poluarea: ca sa fiu foarte direct, este o prostie sa sustii ca producerea energiei electrice polueaza mai mult decat utilizarea combustibililor fosili. O si mai mare prostie este mitul cu productia foarte poluanta de baterii. Dar hai sa spunem ca este doar ignoranta.

    Conduc de doi ani o Tesla Model S cu care ma deplasez atat prin Occident cat si prin Romania. Am facut pana acum 50k km, fara nici un cost suplimentar decat leasing-ul masinii.

    0
    0
    • #36 Comentariu nou

      Părerea mea e ca atunci când îți alegi o mașină cel mai important aspect este cum vrei sa o folosești. Dacă îți plac călătoriile lungi nu o sa îți cumperi un VW up. Dar dacă te învârti toată ziua prin oraș, o full electrică micuță este perfectă.Pentru drumuri mai lungi există și de categoria Tesla S sau X.
      Nu înțeleg de ce intervine argumentul economie sau în cât timp recuperezi diferența din prețul de achiziție. La toate mașinile vei pierde bani indiferent dacă e electrică sau nu(excepție mașinile de colecție). Dacă vrei sa scutești niște bani cumperi o bicicletă. Părerea mea e ca alegem o mașină din considerente de confort și fiabilitate. Avantaje la electrice :-zgomot inexistent, revizii motor 0,gaze 0,se conduc chiar fain. Imaginează-ți cum ai respira în aglomerație dacă toate ar fi electrice. Vor apărea electrice de toate dimensiunile și cu autonomie mai mare.

      0
      0
    • Eu conduc un Model 3. Cred ca se referea la faptul ca iarna folosesti aerul conditionat ca sa incalzesti masina – dar in mod clar nu consuma atat. As zice ca Sentry Mode, ori Dashcam-ul, consuma poate mai mult. Plus ca am observat ca bateriile se racoresc trimitand caldura la interior, si nici nu mai e necesar sa deschizi de multe ori aerul conditionat decat pt dezaburire parbriz fata/spate.

      Si noi chiar am fost la zapada mare in acest weekend. 😀
      https://photos.app.goo.gl/4akHd3EqcYTzpkyx8

      0
      0
  10. #38 Comentariu nou

    Deocamdata cred ca una full electrica merge doar pentru naveta zilnica, umblatul zi de zi prin oras, ceea ce probabil e cam 80-90% din ce avem nevoie. Plus intretinere spre zero.
    O Tesla ar fi minunata la ce acceleratie produce si ce tehnologie are pe ea, dar e foarte scumpa.

    Ca si singura masina, o hibrida pare mult mai potrivita.
    Am testat anul asta noua Toyota Corola hibrid. Era ceva model mai sport cu motor de 2.0 si in sfarsit mi s-o parut faina si la interior si la cum se conduce; suficient de dinamica cat sa iti mai provoace cate un zambet din cand in cand si in acelasi timp sa nu umple orasul de noxe atunci cand circuli in aglomeratie. Modele precedente (Auris) nu aveau nici o viata in ele la condus si interiorul era strict functional, fara nici un design si tehnologie multimedia veche.

    Am testat si noul Camry hibrid (nou la noi) si si ala e fain, dar parca nu e nici la fel de dinamic nici la fel de „la zi” cu design=ull interior. Dar este o limuzina mare, comoda, cu dotari mai spre lux, motor 2.5 benzina.

    0
    0
  11. Vlad, nu exista alta alternativa reala la Tesla. Multi au facut corect comparatia ca o Tesla (computer pe roti) cu iPhone (un computer cu aplicatie de telefon). Inchiriaza o Tesla pentru o saptamana, traieste cu ea, si apoi nu mai ai nevoie de argumentele unui necunoscut pe internet.

    Noi am comandat Model 3 AWD in 2016, a ajuns acum 6 saptamani. Daca iti plac CUV-urile poti lua un Model Y – se vor fabrica in Germania. Altfel pt limuzina Model 3, white seats, este perfect.

    Masina devine mai buna cu over the air updates, practic de la 560km acum avem aproape 600km range, condus cu o pedala, acceleratie mai mare, youtube/netflix, etc. 🙂

    0
    0
  12. #41 Comentariu nou

    Nu văd niciun comentator care să conștientizeze și prețul combustibilului, să vadă că la o mașină dai în 3 ani cam tot 9000 euro pe motorină pentru 60.000 kilometri rulați. Calculați în funcție de câți kilometri faceți voi, dar luați în calcul acest cost prea repede uitat comparat cu prețul de achiziție. Abia apoi putem discuta de electrice…

    0
    0
  13. #42 Comentariu nou

    Ca persoana care conduc un Renault Zoe 1-2 zile pe saptamana (de la serviciu) pot sa spun ca este o masina perfecta de oras … dar e normal pt Zoe, pentru asta a fost facuta.
    Pentru drum lung Testa este clar nr. 1 acum, inca cea mai potrivita, dar in 1-2 ani va avea concurenta serioasa.
    Cel mai bun mix intre oras si drum lung, clar acum sunt hibridele, desi un hibrid bun ajunge la pret de electrica… dar cel putin hibridele exista in variante de caroserie mult mai practice (inclusiv breackuri, SUV-uri, etc.)
    La cati bani se investesc acum in industria auto pentru dezvoltarea de masini electrice (si aici vorbim in principal de tehnologia bateriilor) progresele incep sa se vada si sunt convins ca vor fi remarcabile in 3-5 ani. In 5 ani nu cred ca va exista producator auto fara oferta de masini electrice in cele 3 segmente principale B, C si D. Sunt sigur ca preturile vor scadea.
    Acum daca cumperi esti inca un early adopter … peste 5 ani vei fi deja un normal.
    Un alt unghi de vedere este intradevar cum dorim sa fie orasele in care locuim. Cand vine vorba de masini vorbim in principal de gazarea pe care o produc acum. Daca as face o paralela, e o chestie de civilizatie, incepem sa strangem gunoiul selectiv, ca sa nu poluam mediul atat. de ce nu am dori sa respiram un aer curat, chiar daca asta costa. Cum cei care nu colecteaza gunoiul selectiv platesc mai mult, nu-i normal ca cei care polueaza mai mult in oras sa plateasca … si uite asa s-ar putea ca electrica sa devina dezirabila.
    Stiu ca producerea curentului este poluanta (dar in Romania 50% din energia electrica este hidro+eoliene+nucleara), dar pentru cine nu este inginer producerea unui KWh intr-o termocentrala este mult mai eficienta decat intr-un motor de masina, deci o masina electrica care consuma 10kWh pentru deplasarea zilnica in Bucuresti va polua probabil 1/4 fata de un diesel … si acea poluare nu va fi in orase.

    Sunt pentru stimularea electricelor si hibridelor. Statul roman face greseala sa acorde ecovouchere masi, adica cheltuieste bani. Nordicii au mers pe varianta cealalata suprataxeaza inmatricularea masinilor cu benzina/diesel, adica la ei statul castiga bani in acesta batalie.
    La noi singura problema ramane sa gasim o modalitate sa taxam masinile inmatriculate la vecini … pentru ca polueaza la noi –> cum ar fi o taxa oxigen la nivelul tarii, platibila la intrarea in tara si anual? … dar o taxa bine gandita.

    0
    0