Chador şi secretul chiloţilor de damă în Iran

Se cheamă chador şi este, de fapt, o bucată mare de pânză neagră sub care se ascund femeile în Iran.

Presupun că-ţi trebuie o dexteritate deosebită ca să menţii cearceaful respectiv în poziţia corectă, din moment ce nu are mâneci, nu se leagă cu cordoane şi nu se prinde cu nimic, iar alternativa de a-l lăsa să cadă sau să se desfacă, în mod ruşinos, în public, este completamente inacceptabilă. A nu te acoperi aşa cum trebuie, în Iran, înseamnă închisoare. Vom mai vorbi despre asta în postările următoare.

Şi, că veni vorba despre pudibonderii, acte obscene şi obsesii ideologice: în Iran e ilegal să expui lenjerie în scopul comercializării. Mă rog, îmi imaginez că-i ilegal s-o expui oricum, dar, dacă eşti comerciant de lenjerie de damă, n-ai voie s-o ţii în vitrină sau s-o arăţi publicului.

– Bine, şi atunci, de unde ştii unde-s magazinele cu pricina? am întrebat.
– Păi ştii, mi s-a răspuns, cu acea ridicare din umeri care subînţelege o grămadă de atitudini subversive în Iran.

Mai mult, dacă eşti bărbat şi ai aflat, cine ştie prin ce mijloace, unde se află un magazin dintr-ăsta care vinde chiloţi de damă (şi restul mizilicurilor), n-ai voie să intri în el.

E o ţară cu obiceiuri interesante, vă zic. Mă întreb acum dacă ai voie să comercializezi lenjerie feminină dacă eşti bărbat, că astfel încalci interdicţia de a intra într-un magazin de acest gen, nu? Cum să faci să vinzi fără a intra? Sau ce se întâmplă dacă eşti bărbat, dar homosexual? Sau lesbiană?

În fine.

În schimb, am văzut chiloţi bărbăteşti de vânzare într-un bazar, aliniaţi fără ruşine pe tarabă, în văzul lumii. Deci la chiloţi bărbăteşti e voie, la d-ăia de damă, nu.

Mă gândesc că poate că femeile care nu ştiu unde se află magazinele lor de lenjerie poartă, toate, izmene bărbăteşti, faute de mieux.

De la taraba aia am şi cumpărat o pereche de chiloţi iranieni pentru bărbaţi, aşa, ca suvenir.

Erau chinezeşti, ce-mi inchipuiam?