Mireasă şi mister în Teheran

În recepţia unui hotel din Teheran am dat peste o nuntă. Mirele, mândru ca orice mire neştiutor, pilota în direcţia restaurantului o creatură mai înaltă ca el, care levita maiestuos, tăcut.

În jurul acestui cuplu orbitau vreo trei alte femei, însărcinate foarte probabil cu producţia amintirilor despre moment: una manevra o cameră, cealaltă un aparat de fotografiat, a treia orchestra ansamblul. Am fost uşuit cu încruntări din cadru şi m-am oprit în lateral, de unde am tras şi eu o imagine, două.

Întreaga agitaţie mi s-a părut, totuşi, fără rost. Puteau să pozeze şi să filmeze doamnele oricât, din mireasă nu se vedea nimic în afara mormanului de valtrapuri albe ce-i fuseseră aşezate pe cap. La masă, presupun că urmau s-o hrănească printr-un tub, ceva; cât despre… ahem, evacuare, nici nu vreau să mă gândesc.

De fapt, poate că mireasa însăşi era în cu totul altă parte. Până la miezul nopţii, cine să-şi fi dat seama?

Mâine, primul episod din povestea cu hijabul şi chadorul. Dup-aia mai vedem, că am treabă 🙂