Reciclarea-i un briceag elvețian

Cineva mi-a trimis zilele trecute un briceag elvețian: un mic obiect multifuncțional, compact, îmbinat strâns, cu lame strălucitoare care se rabatează precis în plăsele metalice, rugoase și caroiate pentru o priză cât mai bună. Briceagul are un cuțitaș, o șurubelniță de 3mm cu un deschizător de conserve și una de 5mm cu deschizător de sticle, un dezizolator de cabluri și o sulă, pentru că niciodată nu știi când trebuie să-ți găurești cizma pentru un alt mod de a-ți lega șireturile. L-am cântărit în palmă, reflex, cu un gest vechi, de puștan plecat la pescuit cu noul lui briceag.

Însoțindu-l, o scrisoare:

Carevasăzică, un briceag Victorinox, la construcția căruia s-a folosit aluminiu reciclat din capsule de cafea. Zâmbesc la gândul legăturii dintre cele două. Iată, reciclarea este multifuncțională pentru societate ca un briceag elvețian: cu un gest simplu, poți face o mulțime de lucruri, adică economie de resurse, ceea ce implică responsabilitate față de mediul înconjurător și față de resurse, ceea ce obligă la educație civică și ecologică, ceea ce, până la urmă, ar trebui să ne ajute să trăim mai curat, mai armonios, deci mai bine.

Briceagul din capsule reciclate este o metodă simplă de a atrage atenția, dar din capsulele Nespresso reciclate la nivel international se obțino mulțime de alte obiecte, cum ar fi cadre de biciclete, obiecte de uz casnic, doze de băuturi, calculatoare și, evident, alte capsule. Nespresso a ales aluminiul datorită faptului că poate fi reciclat în proporție de 100%, la nesfârșit. De altfel, 75% din întreaga cantitate de aluminiu produsă vreodată încă se mai folosește și astăzi. Pentru reciclarea aluminiului este nevoie de până la 95% mai puțină energie decât pentru a produce aceeaşi cantitate de materie de la zero.

În plus, zațul de cafea din capsulele Nespresso este, și el, refolosit pentru producerea de biogaz, iar în momentul în care îşi epuizeaza potenţialul energetic este transformat în compost pentru fertilizarea solului. Cu asta, boabele recoltate pentru una dintre cele mai bune cafele din lume sunt redate naturii, după ce au bucurat diminețile a milioane de oameni.

Programul de reciclare Nespresso a fost lansat și în România iar capsulele folosite pot fi duse la următoarele trei adrese:

La Nespresso Boutique, în Calea Dorobanți nr 210;
La punctul de vânzare Nespresso din AFI Cotroceni, culoarul Champs-Élysées;
La Punctul de vânzare Nespresso din Băneasa Shopping City, la parter.

Membrii Clubului Nespresso pot ridica din magazinele Nespresso gratuit, odată cu comanda de cafea, pungi sigilabile care la rândul lor vor fi reciclate.

Ce mi-ar plăcea acum să știu este câtă cafea a trebuit să beau pentru briceagul meu cu plăsele reciclate. Nu de alta, dar m-aș apuca deja de-o bicicletă.

Articol din categoria: ADVERTORIAL

16 comentarii Adaugă comentariu

  1. #2 Comentariu nou

    Oare se pot trimite capsulele prin posta la respectivele adrese? In TImisoara nu avem magazin Nespresso.

    0
    0
  2. #6 Comentariu nou

    Daca vrei sa fii responsabil cu mediul tot ce trebuie sa faci este sa consumi cat mai putin. Atat. Si acel putin cat mai neambalat. In rest treaba de mai sus e doar reclama.

    0
    0
  3. #8 Comentariu nou

    Vii cu niște concepte pe care Romnia le aplica cu brio acum 40 -50de ani!
    Reciclare de metal, de hărtie, de sticlă( că socialiști erau așa de proști că nu admiteau ambalajele de plastic dăunătoare cumpărătorilor!!) erau cei trei R obligatorii în societate!
    Deci, hai să nu ridicăm statui acolo unde nu trebuie, Ceaușescu le-a dat clasă vesticilor și la asta, ăia doar copiază de la uniii mai deștepți și zic că-i ideea lor!
    Marș, mă…..

    0
    0
    • “Marș, mă”, mie, pe blogul meu? Pe bune? Un nostalgic comunist care regretă o vreme in care nu exista nici macar conceptul de protectie a mediului? Copsa Mica iti spune ceva? Absenta oricarui tip de filtre antipoluante pentru o industrie care scotea noxe cu miile de tone?

      Reciclarea era facuta pentru economisire, nu ca filosofie ecologista. Nu exista asa ceva. Ambalaje de plastic existau in masura in care le putea produce o industrie inapoiata. Nu erau peturi pentru ca erau o noutate si in Vest. Nu se faceau investitii pentru consumatori, ca industria comunista nu era in stare sa faca o minge sferica, darmite altele.

      Asa mi-e o scârbă de ratati ca tine care idolatrizeaza o mizerie de regim totalitar, care a distrus o tara si o natiune. Marș tu la gunoi, bă.

      0
      0
    • #10 Comentariu nou

      De când ești militant la radio, vin din ăștia pw la tine
      N-ai ce să faci. Decât curat din când în când

      0
      0
    • #11 Comentariu nou

      Mars? Pe bune?
      Laudam un tiran. imi asum cuvantul.
      Memorie cam scurta!
      Eu am prins cam 13 ani din comunism. Sunt din Olt. Nu am sa uit umilintele la care eram supusi, gen controale peste controale, sa nu imbolnavim pe tovarasu. Si venea de n ori pe an. In special de Ziua Recoltei. 30 noiembrie. Eram tinuti, copii fiind, in frig, imbracati pioner, pe campurile dintre Scornicesti si Slatina. sa il salutam pe torasu. La cateva zile dupa trei sferturi eram lati de raceala.
      Nu am sa uit poluarea. Ca tot vb Vlad de aluminiu. Slatina este locul unde din 1963 s-a fabricat acest metal. Electroliza aluminiulul produce gaze. In special fluor, inodor, incolor, insipid. NEFILTRAT. Plus noxele enorme emanate de cuptoarele de coacere a anozilor, a catozilor – se fabrica din cocs petrol si smoala de huila – si de cuptoarele de turnare si calire a aluminiului. Toate aceste gaze minunate pana spre 1995 le-am inhalat. De la nastere. Rezultatul; astm bronsic sau afectiuni conexe pe scara larga, carierea timpurie a dintilor, slabirea oaselor – flourul ataca calciul din oase – , boli cardiovasculare.
      Sa mai aduc aminte intreruperea curentului electric de la opt seara la opt dimineata – eu mi-am facut temele la LAMPA CU FITIL!! CA MAMA SI BUNICA – , lipsa caldurii, apa calda cu program, mersul la tot felul de evenimente adulatorii comunismului, mersul la munci agricole, penuria din magazine – eu mancam fructe exotice doar de Anul Nou, cu portia, 1 portocala doua, 1 banana, ca atata prindea mama sa ne ia dupa cozi monumentale – , cozile infernale la orice?
      Cat despre reciclare…aia era o corvoada impusa mai ales noua elevilor si a fost impusa pentru a diminua cat mai mult consumul din import pentru a economisi valuta, sa se plateasca datoria externa.
      Mai usor cu aducerile aminte pe scari, ca ne spargem capul…

      0
      0
  4. #12 Comentariu nou

    Toata admiratia pt acesta companie si sper sa se extindă si sa ajungem sa reciclam masiv orice tip de deșeuri nu doar sa le aruncam selectiv si domnii de la salubrizare sa le toarne mișelește laolaltă cu toate celelalte dar sa avem pubele galbene asa de ochii UE. Nu inteleg de ce in Romania nu sunt asa multe companii care sa recicleze caci aduce doar lucruri bune sau de ce nu se introduce la un nivel mai mare metoda cu „mergi cu deșeul, si iei bănuți pe ce ai reciclat” ca in Germania. Sper ca cei de la Nespresso sa seteze trendul si pentru cei ce vin in urma noastra. Din partea mea – felicitări! 😊

    0
    0
  5. #13 Comentariu nou

    Reciclarea e exact ca si masinile electrice care consuma mai putina energie insa in fabricarea lor si ulterior la casarea lor consuma si polueaza mult mai mult decat cele cu motoare termice. Poti sa reciclezi cat vrei daca toata ziua te dai cu masina si in casa ai o gramada de gadgeturi care consuma o tona de curent.

    0
    0
    • Mh, nu chiar. Sistemul Nespresso economisește mai multă energie decat ai putea crede.

      Mai intâi, deoarece compania foloseste materiale reciclabile din surse responsabile – si este extrem de atenta la circuitul materialelor pe tot lantul de productie,

      Apoi, pentru ca aparatele lor consuma extrem de putin (au redus amprenta de carbon a unei cesti de cafea Nespresso cu 20%, din anul 2009 pana in anul 2013).

      În fine, gndește-te cum e la celelalte sisteme. In comparatie cu aparatele care pregatesc cafea la filtru, espresoarele Nespresso salveaza mult mai multa energie; de exemplu, in momentul in care pregatesc cafeaua acasa, oamenii folosesc, de regula, mai multe resurse decat este nevoie; ei fac cafea in exces, folosind prea multa cafea si apa. Filtrele functioneaza incontinuu cu alimentare la energia electric, astfel incat sa pastreze fierbinte cafeaua care, de multe ori, este uitata in bucatarie. Sistemul Nespresso foloseste exact atatea resurse cat e nevoie, nimic in plus.

      Asta e treaba.

      0
      0
  6. #15 Comentariu nou

    Si mai bine folosesti espressor clasic. Esti mult mai eco

    0
    0
  7. #16 Comentariu nou

    Casă de piatră, Vlad, acum că ești oficial și cu hârtie de proaspăt căsătorit!

    Închin pentru asta o cafeluță la esspresor și un cântecel foarte scurt:
    https://youtu.be/oorSE3za64A

    0
    0